In acest articol va invit alaturi de mine de o incursiune la pas prin muntii Bucegi, dupa ce am vorbit de tura cu biciclete in articolul trecut. O tura de  doua zile cu un traseu ce se poate face relativ usor in doua – trei zile. Un traseu spectaculos, un clasic al Bucegiului, incarcat de istorie montana si plin de adrenalina.

Busteni – Cabana Caraiman (Ziua 1)

Ceasul a sunat parca prea devreme. M-a trezit dintr-un vis ce tocmai statea sa inceapa. E timpul sa-mi iau rucsacul de munte pregatit de cu seara si sa ma pornesc spre gara. Ma intalnesc cu alti cinci temerari. O sa calatorim asa “old school” catre munte, cu trenul. Mi-e dor de trenurile personale de altadata. Luai pulsul vietii simple si normale, direct. Oameni simpli ce se duceau cu trenul la munca, de dimineata. Noi galagiosi si plini de energie, ei ne aruncau priviri oarecum suparate dar se vedea in ochii lor un fel de admiratie. Iti mai aduci aminte? Cu noile trenuri moderne, s-a pierdut din acel feeling dar a adus lumea noastra mai aproape de civilizatie.

Ma intalnesc cu cei cinci prieteni in gara si prindem pe ultima suta de metri trenul pentru ca nu ne-am luat bilete din timp, iar coada de la casa de bilete este o adevarata COADA, bai nene! Muntele ne asteapta. Simt asta inca de acum o saptamana de cand ne-am propus sa plecam. Imi sunt prieteni buni si colegi de job. Doi baieti si trei fete. O sa scoata fetele unul din noi. Intotdeauna fetele sunt mai rezistente pe munte. Nu sunt la fel de rapide dar tin la drum lung. Eu de obicei cad lat seara dupa un traseu mediu spre dificil. In tren rad de mine ca incerc sa tin un jurnal. Scot la un moment dat harta tiparita cu traseele marcate si descrierea lor. O am de peste douazeci de ani. M-a ajutat de multe ori in turele de pe munte. Confruntam aplicatia de pe smartphone cu harta. Nu s-a schimbat mai nimic. Aceleasi marcaje. Timpii oricum raman aceiasi ca ne deplasam tot pe doua picioare si-n secolul asta.

Maria, una dintre fete, ne serveste cu snitele facute de ea. Bune rau! 🙂 Ne-am propus un “classic” pentru ca avem numai week-endul la dispozitie si trebuie sa ne intoarcem la munca, remontati. Ce este ”clasicul”? Pai, din Busteni vom urca in Bucegi pe Jepii Mici. Ce inseamna asta? Pai traseul prin Jepii Mici este de o dificultate mai mare decat cel din Jepii Mari, ca o ironie. De ce nu am plecat spre mare? Pai iti ofera marea, adrenalina de la munte? De leneveala puteam sta la orice piscina din zona Bucurestiului iar noi voiam sa scapam de caldura.

O, se vede deja muntele! Bine ca nu am stat in coada de la Comarnic si cu trenul. 🙂 Sus se vede ca este si putina zapada, la fel si pe vaile mai umbrite. Coboram in gara din Busteni. Ador mirosul sinelor de tren din gara. Iti da un simtamant aparte. Imi aduce aminte de excursiile si taberele din copilarie si adolescenta. Ce ani frumosi si nebuni!

Urcam deja spre poteca. Iesim din frumosul oras Busteni pe langa statia de telecabina. Crucea Eroilor de pe Caraiman ma imbie sa ii fac a 987-a fotografie din viata asta. Acum am cu mine si un aparat foto digital cu zoom mare. Ceilalti fac fotografii cu smartphonurile. Hai, ca o sa ajungem la ea peste cateva ore!

sursa foto: mereupedrum.wordpress.com

Ma mai uit o data la cablurile intinse ale telecabinei si-mi dau seama de maretia constructiei data in folosinta dupa 4 ani de lucrari, in 1978. Still wow!

Marcajul cruce albastra ne conduce cuminte catre intrarea in poteca. Urcam accentuat si poteca ne aliniaza la fiecare pas  peisaje deosebit de frumoase. Ma opresc sa mai fac cate o fotografie prietenilor si peisajelor. Cabana Caraiman ne asteapta la 2025 metri altitudine, cu o ciorba buna. Acolo vom manca. Dar asta peste vreo patru ore. 🙂

Zona frecventata de ursi? Si de ce ne spune asta? Sa nu fim luati prin surprindere? De parca daca acum cand stim suntem mai linistiti. Bai, fara glume proaste si fara mormaieli ce nu-si au locul. Fetele sunt cam speriate. Le linistesc cand le spun ca ursul prefera sa ocoleasca zonele prin care merge omul. Mai putin pe drumul asfaltat al cotei, cel ce duce la 1400m. Acolo ursii aia sunt mai domesticiti decat cainii. Asta e,  o sa vorbim mai tare si o sa cantam. Se sperie el, ne simte si nu o sa ne intalnim. Pana la cabana Caraiman ne-am tinut de glume, iar orice pasare ce se zburatacea pe langa noi era un… urs.

Traseul nu e greu daca se parcurge cu atentie si cu un minim echipament corespunzator (bocanci cu aderenta buna). In zonele mai dificile in care poteca se ingusteaza sunt cabluri de care ne tinem pentru a trece fara probleme. Noroc ca nu avem rucsaci prea voluminosi. Ne mai oprim pentru a vedea Busteniul cum se face tot mai mic sub noi. Soarele ne incalzeste si ne mangaie fetele, temperatura este una ideala pentru urcat pe munte. Ne mai racorim din micul rau ce se prelinge printre stanci si de batem cu bulgari de zapada cand mai dam peste cate un petic ferit de caldura soarelui. Am facut chiar si un om de zapada. Unul mic. Dar, om de zapada in iulie? 🙂

Dupa ce salutam frumoasa cascada de sub cabana Craiman facem un scurt urcus “in patru labe” (ca ursul)  astfel ca dupa aproape cinci ore (de, am facut mai multe pauze) ne trezim in fata cabanei, victoriosi. Ne luam in brate, ne felicitam, ne facem un selfie – doua si ne punem rucsacii pe iarba. Ne odihnim putin, inspiram aerul rece si puternic al muntelui si ne plimbam degetele prin iarba din golul alpin. Ne delectam cu cate o ciorba la cabana ca sa prindem puteri de Superman. Mai avem de trecut pe la cabana Babele si un drum catre Crucea Eroilor. Vom cobori apoi pe jos spre Padina si vom… campa pe platoul de acolo. Iar acolo, SURPRIZA!

(mai multe peripetii in articolul urmator) 🙂

PS: ca un rezumat al articolului las un clip aici, de la Fara Zahar

foto: alpinet.org

Sursa foto: ecursuri.ro (foto cabana Caraiman)