Unde gresesc antreprenorii si managerii din Romania?

Despre motivele pentru care cele mai multe business-uri din Romania dau gres sau sunt pe o panta descendenta, s-a vorbit si se poate vorbi mult. Functie de perioada motivele variaza, dar prabusirile firmelor din Romania, in general, se datoreaza in mare parte chiar antreprenorilor sau managerilor, desi ”se recunoaste” ca fiind de fapt, vina factorilor externi business-ului: ”Nu e vina mea, nu vezi ce se intampla in piata?”

Multora le vine greu sa recunoasca sau chiar nu recunosc ca ei sunt principalii vinovati pentru regresul afacerii lor sau chiar pentru faliment, pentru ca este mai usor sa arati cu degetul si sa dai vina pe altii.

Unii antreprenori se apuca de facut afaceri fara sa inteleaga prea mult din ceea ce ”vrea sa zica poetul” in acel business. Business pe care incearca sa-l copieze, ca asa au vazut ei cum altii au reusit, dar cu mentiunea ca daca nu-l vor intelege pe deplin ei vor avea toate sansele sa esueze. Mai ales daca nu vin cu ceva in plus ca sa-l adapteze pietei.

O strategie limitata, viziunea ingusta pe termen scurt si dorinta de a avea castiguri imediate, fara un proiect bazat pe relatii de lunga durata, este o alta abordare gresita in Romania. Am vazut si business-uri care nu au durat mai mult de-o vara! Oare ce planuri de afaceri or fi avut in cap asemenea antreprenori ce se vor a fi ”de succes” prin anumite cercuri?

Nu, nu este vina lor! Nu este vina lor ca au cunostinte financiare precare, ca nu au pregatire de specialitate sau macar ABC-ul business-ului pe care-l incep. Nu este vina lor pentru ca nu inteleg tendintele pietei si cum e cu Cererea, Oferta si Nevoia. Nu este vina lor pentru ca-si doresc control total al afacerii si nu au incredere in proprii angajati, pe care chiar ei si-i aleg, la fel cum nu este vina lor cand majoritatea nu stiu decat sa-si vada strict produsul sau serviciul, in stare bruta, fara promovare, fara a vinde in adevaratul sens al cuvantului, amagindu-se cu reactii de moment.

Cand vine vorba de manageriat insa, intalnim manageri care, practic nu sunt manageri. Sunt manageri doar pe hartie, dar care nu simt. Nu au feeling de manager. Nu-si acorda acea importanta, regasita la managerii de top, nici macar la un nivel minim. Ei doar cred ca sunt manageri. O iluzie ce va duce business-ul pe calea falimentului, daca nu se iau masuri la timpul potrivit.

       ”Lasa ca merge si asa!” nu merge!

Cu fuga de raspundere, cu o slaba pregatire, cu amanarea luarii deciziilor importante cat si a delegarilor, cu lacune-n comunicare la interior, cu un ego pronuntat si a lipsei asumarii greselior, gasind vinovati in subalterni, NU se va face niciodata treaba buna, nu vor veni rezultate pozitive intr-o companie sau business.

Tu, ca manager, daca acorzi o importanta minuscula sistemului de management al performantei angajatilor si nu-i pui pe aceeasi linie cu tendintele si strategia companiei, ce rost are sa te mai numesti pompos, MANAGER?

     ”Da, sunt manager la firma X ce se ocupa cu Y, am toata firma pe mana si patronul este prieten bun cu mine, are incredere totala in mine!” am auzit de multe ori in diverse intalniri. Apoi, dupa un timp, n-am vazut ca managerul respectiv a plecat de la firma X.

    ”Pai, stii cum este, oamenii buni pleaca, nu stau in companie prea mult timp!”. De acord. Dar cati oameni buni pleaca, pentru ca sunt buni? Ma refer, bineinteles la manageri. Cati nu lasa firma X sau firma Y intr-un punct din care numai un manager instruit, scolit si cu experienta, venit pe bani multi pentru a redresa ce-a stricat ”managerul priceput, prieten cu patronul”?

O problema de self-esteem o au chiar actionarii, patronii, own-erii, antreprenorii etc. unui business sau altul, care isi refuza, constient sau nu, sa se desparta de manageri ce nu aduc rezultate, pentru ca ei i-au angajat, le-au dat un salariu mai mare decat cel cerut, au plecat urechea la un ”prieten care stie bine”, iar treburile… ar trebui sa se rezolve de la sine, nu?

Ai nevoie de o alta perspectiva, de un altfel de mod de a gandi si de a face lucrurile sa se miste

Frica de esec ne caracterizeaza. Daca se regaseste si la altii din UE sau SUA, la noi este destul de accentuata, pentru ca vedem diferit lucrurile. Daca, sa zicem la americani, unde spiritul antreprenorial este foarte dezvoltat, ei vad dintr-un esec o sansa de a invata din propriile greseli si de a nu le repeta in viitor, la noi esecul este asimilat ca o nerealizare ”mareata” in care ironia altora, glumele proaste pe seama celor ce au dat gres, cantaresc foarte mult. Romanii tin cont foarte mult de ceea ce zic ceilalti despre ei.

Fie prieteni, amici, cunostinte sau din cadrul familiei. Nu conteaza ca business-ul merge prost, macar sa dam impresia ca merge bine sau daca a picat si s-a dus demult, nu a fost vina lor. ”Nu, l-am angajat pe unul care mi-a promis ca intr-un an spargem piata, dar mi-a dus firma de rapa!”.

Tu, ce crezi? Unde se greseste? Care sunt problemele reale? De ce se intampla asta? Cunosti exemple de astfel de business-uri ce au esuat inca din start? Ce trebuie facut?