(citeste prima parte a povestii AICI)

Tarziu! Foarte tarziu! Este atat de tarziu in noapte incat, practic, este foarte devreme dimineata. Lucrez pana noaptea pe laptop, pentru ca am un deadline ce nu-mi da pace. Stiu ca nu-i tocmai ok sa las lucrurile pana in ultima clipa dar, cum sa zic, pe mine deadline-urile ma inspira. Asa ca am bagat fetele la culcare (fiica si sotia) si m-am pus pe treaba. Singurul care ma mai deranjeaza este motanul casei. Dar poate imi mai aduce si el putina inspiratie. Mai bine decat sa-mi aduca vreo alergie. ☺
…

Gata, am terminat ce aveam de lucrat. Ma bag la somn pentru ca peste 5 ore va incepe o noua zi si o noua saptamana de lucru. Suna destul de infricosator, daca te gandesti in profunzime, dar daca iau lucrurile pe rand, va parea piece of cake, cum ar zice ardeleanul. ☺
…

Of, cine face zgomot de dimineata? Voi nu aveti somn? E Duminica! Vreau sa mai dorm… E Dumi… Ce? Nu e Duminica?! Ah, fir-ar… Scoala, job, trafic, dimineata, masina, munca, motan. Cuvinte si imagini mi se desfasoara-n minte ca intr-un tsunami apocaliptic. Vreau o cafea sa ma trezesc! Regatul meu pentru o cafea!

Ma trezesc si ma ridic din pat mergand ca un zombie, fii-mea ma asteapta cu un zambet larg. Ii plac zombii? Incep sa fac ochi cu adevarat, insa ce ma trezeste realmente este o naluca ce se tot invarte de nebuna prin casa. Ma uit mai atent si observ, focalizez greu, incerc sa ma tin cu privirea dupa ea. Nu reusesc. De-abia cand se opreste pentru doua secunde si ma sfredeleste cu privirea imi dau seama ca-i ea, nevasta-mea. Ups!

Imi dau seama cat de tarziu este, timpul se comprima – un minut dureaza o secunda. Ma uit in jur si observ ca am atat de multe de facut incat am nevoie de o masina a timpului ca sa reusesc. Naluca iese val-vartej pe usa casei, spunand ceva intr-o limba parca necunoscuta. Ma adun si incep sa o pregatesc pe  fii-mea pentru scoala. Motanul miauna la mine insistent. Stiu ce vrea, pe el il inteleg, pe naluca nu prea. Ii este foame si din graba ii arunc un colt de paine. Paine? Serios? Da, nu m-am trezit inca.

Ajung in baie si vorbele nalucii ajung in sfarsit la mine dupa ce ”google translate-ul” din mine a reusit, in sfarsit, sa traduca, sa decripteze si sa puna cap la cap sunetele. Sunt haine puse in masina de spalat si trebuie sa dau drumul la masina. Dar detergent o fi pus? Avem din acela care se pune direct in cuva cu rufe. Sunt nevoit sa scotocesc printre ele, sa vad daca este detergent. N-ar fi prima oara cand spal fara detergent. ☺ Bun, este!

Masina timpului ma bate pe umar si-mi spune ca fii-mea o sa intarzie azi la scoala, Eh, dam si noi vina pe trafic! Noi si alte mii de oameni. Cum naiba sa ajungi la timp la scoala daca toata lumea iese din casa la ora 8 si 50 de minute, iar in 10 minute incep orele la scoala? Asa-i ca avem toti nevoie de un teleportor sau cum s-o numi? Sa ne teleportam instantaneu. Noi chiar credem ca el exista, din moment ce iesim din casa cu numai 10 minute inainte de ora la care ar trebui sa fim deja la scoala,

Gandurile astea deja mi-au mai rapit 2 minute din timpul alocat fii-mii. Si nici nu-mi revin bine din ganduri, ca vad un LED ce palpaie intr-un colt de camera… Telefonul sotiei! Il insfac si dau sa fug catre usa casei sa strig dupa naluca sotie. Ei bine, tocmai atunci ma pocneste cu usa in cap sotia. Si-a adus aminte de telefon si s-a intors de la masina. Hmm, dar cam mult timp i-a luat ca sa se intoarca! Probabil ca-i o poveste mai lunga si nu avem timp de ea. Mi-l insfaca din mana si, in spatele ei, observ un nor de praf. Uau, ce viteza!

Insfac un manunchi de haine si i le pun fii-mii in brate. Imbraca-te singura, ca trebuie sa ma imbrac si eu, altfel mergem amandoi la serviciu in pijamale! Ea rade. Si eu rad. Radem amandoi. Pisoiul miauna. Probabil rade si el. De foame!

Jobul ma striga pe nume. Imi dau seama ca e groasa. Voi intarzia mai mult ca sigur. Trebuia sa fiu deja la scoala, de fapt ar fi trebuit sa fiu deja plecat de acolo. Noi de-abia iesim pe usa casei. In ultima clipa, imi aduc aminte de pisoi. Probabil ca el m-a ajutat sa-mi aduc aminte de el, avand in vedere ca este infipt cu ghearele in piciorul meu stang. Si eu care credeam ca ma strage pantalonul. ☺ Ma arunc disperat in gasirea unui plic de mancare cu specific… pisicesc. Il gasesc, il desfac si rezolv pisoiul.

Acum trebuie rezolvata si fii-mea cu scoala si gata, la job cu mine. Bineinteles ca alergam pe scari, pentru ca liftul nu merge nici azi. Viata pare mai frumoasa intr-un timp atat de scurt! Tocmai atunci ma paleste altceva: Ah, indexul pentru gaze si cel pentru electricitate!

Photo credit: pexeles.com