(continuarea partii a III-a a articolului de AICI din data de 26.06.2016)

sursa foto: salvamont.org

Pornim spre Cruce. Inca mai putem. Cantam tot felul de melodii ce ne vin in cap. De la popular-traditionale la hituri de pe radio. Ne smtim bine si trecem fluierand, parca, pe langa prapastiile ce ni se desfasoara la picioare. Sunt cateva portiuni wow, iar daca mai prinzi si putina zapada… iti vor da ceva emotii. Crucea Eroilor de pe Caraiman ne primeste langa ea cu bratele-i deschise, parca. Ne intalnim cu ceva turisti de platou, sositi cu telecabina, dupa “echipamentul profi” pe care-l au. Vestitii “Pantofari” care acum sunt si-n sandale sau balerini. Cum o veni asta? Sa nu fim rai, ca sus pe Platou nu este chiar… munte. E mai degraba ses. 🙂

Crucea Eroilor Neamului, pentru cine nu stie, este un monument construit intre anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului cazuti în Primul Razboi Mondial. Crucea a fost îinalțată la initiativa Reginei Maria si a Regelui Ferdinand I al României, cu scopul de a fi vazuta de la o distanta cat mai mare. (sursa: wikipedia)

Dupa cateva fotografii si selfie-uri reusite, uploadate cu succes pe Facebook ca sa vada si ceilalti colegi ce au pierdut cand nu s-au decis sa vina cu noi, plecam spre Sfinx si Babe. Culegem de pe traseu cateva peturi si cutii de bauturi. Daca altii le arunca aiurea, noi de ce sa nu le strangem? O sa le lasam la primul tomberon gasit. Probabil la cabana Babele. Ne dam unii pe altii cu crema de protectie solara caci desi este racoare, soarele arde destul de rau la altitudinea asta. Ne hlizim cum ne pictam pe fata cu crema spre mirarea celor ce trec pe langa noi.

Mai facem o oprire sa mai inghitim niste snitele de la Maria dar si niste gogosi de-ale Mirunei. Noi baietii nu avem decat una-doua-trei beri. Dar le pastram pentru seara la cort. O sa le punem la rece in raul Ialomita. Numai daca nu ne-o lua-o ursul sau vreo viitura. 🙂

Energizati de snitele Mariei dar si de gogosile primite drept desert, pornim in tromba pe cararea ce nescoate dupa vreo ora de mers, la Babele. Pauza de jumatate de ora cel putin pentru a face fotografii cu babutele neaose si impietrite ce ne asteapta acolo de vreo cateva mii de ani (?).

– Da, ce facurati maica de v-a luat atat de mult sa ajungeti? ne intreaba una dintre Babe.
– Ce sa facem, mamaie, ne-am luat cu snitele Mariei iar corporatistii astia au uitat sa mearga in doua picioare de cand au masina si lift, incerc si eu o gluma cu Babele.
– Sa mai veniti, maica, ca noi nu plecam de aici. Sa mergeti si pe la fiul nostru, Sfinxul de colo. El e mai sfios, asa, dar sta la pozat. A, dar numai dintr-o singura pozitie! ne tot inghinonteste glumind, o alta Babuta.

Lasam babutele la sfat, asa cum le-am si gasit ca sa ne indreptam si pe la ”fiu-so” Sfinxul care se tot uita intr-o parte asa, nebagand pe nimeni in seama. Probabil ca aia e partea buna, fotogenica, a lui cand vine vorba de fotografii. Acum, nu ne putem supara pe el, toata lumea vrea sa dea bine pe facebook. Si cum vrem si noi sa dam bine alaturi de el, ne-am imortalizat pentru posteritate cu maretia lui.

Plecam spre Padina. Este deja trecut de ora 15.00 si trebuie sa ajungem pentru a avea timp sa ne instalam corturile si sa pregatim cate ceva de mancare, sa punem berea la rece in rau si sa ne pregatim pentru surpriza. Nu, nu este de vestitele serate de pe la cabane de cand mergeam in tabara cand dansam, cantam si faceam o tombola cu premii ”senzationale” ca : cea mai ruginita sarma, o cana cu apa vie, o prajitura cu pamant de munte, saruturi fierbinti cu soba etc.

Surpriza este o alta, una ce se intampla in fiecare an in iulie. De data asta am prins-o si noi, ca adevarati oameni de munte. Vorbesc de Padina Fest. Un festival ce aduce pe scena multe trupe de muzica, mai de ”nisa” asa, dar care ne incanta urechile, de data asta Live. Sa fie Party, deci!

Coborarea spre Padina nu ne doare si parca zburam pe carare. Acolo va fi finalul zilei. Si asa a fost sa fie, dupa o zi intreaga de mers cand mai relaxat cand mai hotarat, am reusit sa ajungem cu bine la punctul terminus al primei zile in Bucegi.

Urmeaza, desigur, ziua a doua rezervata Pesterei Ialomitei si traseul de intoarcere, cu intoarcere tot spre Babele si o coborare pe traseul mai usor decat cel de pe Jepii Mici, spre Busteni. Vom cobori pe Jepii Mari si speram sa prindem trenul spre Bucuresti.

Dar pana atunci, gata! La treaba, toata lumea! Corturile in picioare, berea la rece, masa de seara si… sa dam drumul la party ca dupa o zi grea de mers prin frumusetile pamantului romanesc.

Clip video, la pas prin Bucegi. Aproape 5 minute de incantare vizuala 🙂