M-am intalnit, intr-una din zile, cu George si Steluta, fosti colegi cu care am lucrat in urma cu mai multi ani la o ”intreprindere de stat”, cum ne placea noua sa spunem, si, dupa intrebarile de tip ”Ce mai faci?”, am inceput sa vorbim despre job-urile noastre. Astfel au aparut inevitabil intrebarile de tip: ”Si unde mai lucrezi?”, ”Mai merge?”, ”Si salariul? A mai crescut?”, ”Te intelegi bine cu manageriii?”, ”Cat lucrezi?” etc.
Cand te mai intalnesti cu prietenii sau cunostintele pe strada, discutia e bla-bla-bla despre tine, in general, sanatate, familie si apoi BUM vine partea cu job-ul. In mediul virtual, acolo unde vorbim vrute si nevrute, niciodata nu amintim de serviciu. Desi apare acolo, la loc de cinste la datele personale, functia sau locul in care lucrezi sau ai mai lucrat. Na, este un CV in toata regula! Totusi niciodata sau, hai, unu la suta dintre discutii sau postari au legatura cu ceea ce prestezi si pentru cine.
Da, nimeni nu vrea sa spuna nimic de cat de bine sau de rau este la job. Nici de bine… nu e bine sa amintesti, dar nici de rau. De aceea, daca nu vorbesti cumva in ”privat”, pe vreun tip de mesagerie text, discutiile se ”revarsa” inevitabil atunci cand te intalnesti cu prietenii sau cunoscutii, fata in fata.
Asa am aflat ca, atat George, cat si Steluta nu stau chiar pe roze cu job-ul, desi eu credeam ca au ajuns destul de bine, avand in vedere ca stiam ca au tot schimbat job-urile pentru a gasi ceva din ce in ce mai bun, tinand cont si de pregatirea si experienta lor. Din ce am vazut pe retelele de socializare, cat si din discutiile avute de-a lungul timpului, mi-am dat seama ca frumoasele lor cariere au ajuns destul de sus.
In realitate, aveam in fata mea ”doi plangaciosi”. Nimic nu era bine, nimic nu mai era cum era, nimic nu este asa cum si-ar dori fiecare, nimic, nimic, nimic… Ok, incercam sa-i mai domolesc putin caci se aprinsesera cam mult si imi era mila de saracele bauturi racoritoare pe care le aveam in fata, deoarece au inceput sa se incalzeasca si ele de la indarjirea cu care cei doi fosti colegi ai mei vorbeau.
Discutiile s-au mai linistit dupa ce fiecare si-a spus oful si le-am promis solemn ca le torn bauturile in cap sa se mai raceasca putin, daca nu inceteaza cu plansetele. Toti avem probleme la job! Mai mult sau mai putin; intr-o anumita perioada mai mult, intr-alta mai putin. Important este daca rezonezi cu job-ul respectiv. Daca nu mai poti, pleaca! E simplu. Nu-ti mai face rau si du-te! Faci rau si business-ului si tie. Daca de business nu-ti pasa, macar sa-ti pese de tine, nu?
Pe ei ii inteleg, ca au tot schimbat job-ul si tot nu au ajuns la ceea ce si-au dorit cu adevarat. Am incercat sa le explic ca ce este frumos si bine nu poate dura prea mult, asa ca… sa traiasca clipa, sa se obisnuiasca si cu raul, sa treaca peste evenimentele nefericite si sa simta din nou ”aerul curat” dupa o astfel de perioada gri.
Experienta fiecaruia si pregatirea lor sunt asii si premisele unui job asa cum si-au dorit si isi vor gasi intotdeauna job-ul visat, chiar daca fericirea asta va dura mai putin decat si-au imaginat. E, totusi, un vis. Visele cat si visurile nu dureaza o viata. Nu au cum. Probabil cautarea asta continua a job-ului perfect face parte din calea pe care este necesar sa o parcurga cei ce au astfel de nazuinte.
Le-am dat, la plecare, un pont. Sa intre pe site-ul pe care te si afli si tu in momentul de fata, sa arunce un ochi pe aici, sa citeasca una-alta pe Blog sau pe pagina de Cariere, sa dea un Like si paginii de Facebook a MindCode, dar numai daca vor rezona cu informatiile prezentate si, bineinteles, sa urmareasca si ce avem pe YouTube. ☺
De-abia astept sa ma reintalnesc cu George si Steluta.Vreau sa vad ce mai au de zis data viitoare si cum au mai evoluat carierele lor dupa ce vor trece putin (sau mai mult) prin ”portalul MindCode”.
Pay Attention To Your Business
Pay Attention To Yourself.
Mindcode.
photo credit: pixabay.com